luni, 26 octombrie 2009

Loving dreams


E dimineata, iar soarele bate asa de puternic incat nu pot adormi. Ma ridic putin sa ma uit la ceas si plin de dezamagire si oboseala ma trantesc la loc, mai aveam mult timp pana ce trebuia sa ma trezesc. Of, asta e viata de facultate, ai atatea chestii de invatat, proiecte de facut, locuri in care trebuie sa fii incat pur si simplu iti distrugi ziua, te stresezi si pana la urma nu mai adormi. Stand in pat acuma gandurile mele imi zboara catre un loc fericit, plin sperante si vise frumoase si planuri de viitor pavate cu cele mai bune intentii.

Prin privirea-mi incetosata observ o fiinta apropiindu-se de mine, cu par lung, negru, ochii la fel de inchisi la culoare, adanci si patrunzatori, cu buze zambarete de un rosu sters. Ma ia in brate si se uita plina de fericire in ochii mei dupa care ma saruta scurt si tandru cu buzele-i moi. Isi intoarce apoi privirea increzatoare iar spre ochii mei si ma mangaie usor cu o mana pe fata dupa care....dispare.

Acuma vad iar camera calduroasa in care stau si soarele care nu ma lasa sa inchid ochii. Totul era doar un vis, totusi parea atat de real, parca inca mai simteam locul in care m-a atins. Ma ridic usor sa ma uit la ceas si vad ca nu au trecut decat 5 minute. Ma pun usor la loc in pat si incerc sa ma concentrez la ea, poate o visez iar...degeaba. Sicitirit, ma scol, nu mai suport ca soarele sa isi bata joc de mine. Ma uit pe geam pe unde vantul adia lin sa ii vad cum razele se reflecta in Dambovita. Afara este o vreme numai buna de plimbare.

Totusi eu nu imi pot lua gandul de la ea si de cum in efemeritatea unui vis a reusit sa ma faca mai fericit decat altii in saptamani intregi. Oare din ce sunt facute visele? Care este scopul lor? Se nasc pur si simplu din ganduri si dupa ce disparem dispar si ele? Dispar la fel cum dispare o persoana dupa ce a murit, si toate persoanele mai apropiate s-au dus si ele? Totul e doar in van, nimeni nu-si va aminti vreodata sau le vor pasa de ele? Daca viata e si ea efemera la fel ca un vis, atunci de ce ar trebui sa prefer sa triesc in aceasta realitate crunta? As vrea sa fiu intr-un somn vesnic si sa am acest vis la infinit, nimic nu cred ca m-ar face mai fericit. Sau as vrea ca acest lucru sa se intample in realitate, sa se infiripe o iubire, si as exploda cu fericire. Sau as vrea...multe, dar cine sta si asculta aceste randuri fara de glas? Cu siguranta nu persoana in cauza sau cineva care ar putea sa ma ajute. Totul a fost doar un vis iar dupa cum stau lucrurile asa par ca vor ramane...

Korn - Creep

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu