Pentru femei

Citeam acum cateva zile un articol, nu am sa zic unde, doar voi spune ca e foarte cunoscut trustul de stiri. Articolul facea public descoperirea unor specialisti, respectiv ca femeile pun in general de 5 ori mai multe poze pe facebook decat barbatii pentru a face “concurenta” (ceea ce mi se pare normal de altfel). Nu am nici o problema cu specialistii si cu descoperirea lor, doar cu jurnalistul care la sfarsitul articolului spunea ca este dezamagitor ca in anul 2011 femeile tinere continua sa se bazeze mult pe aspectul fizic.

Ce fel de jurnalisti lucreaza acolo nu stiu, dar vad ca nu isi pun cele mai elementare intrebari inainte de a-si exprima o opinie personala. Nu sunt eu genul de persoana ce pune atat de mult accent pe aspectul fizic, dar nu cred ca mergand pe strada ai sa auzi vreodata pe cineva explamand: “Mama ce personalitate are aia! M-a dat pe spate!” sau “Vai cat de inteligenta este fata aceea!”. Desigur primul lucru care vezi la o femeie este aspectul fizic, si parerea mea este ca acest aspect este destul de important, nu degeaba femeile reprezinta sexul frumos. Oriunde v-ati duce, chiar si la un interview pentru un job sau daca va intalniti cu o persoana noua, este de preferat sa faceti tot posibilul sa aratati cat mai bine in limita unei decente.

Bineinteles acuma voi primi multe injuraturi din partea multora, dar degeaba afirmati voi ca aspectul fizic nu e important. Revenind la exemplele de mai sus cu interview-ul, si o prima intalnire cu o persoana necunoscuta, angajatorul, respectiv persoana noua pe care o cunosti, nu are de unde sa isi dea seama ce personalitate ai tu, sau cat de inteligent/inteligenta esti, aceste aspecte presupun mult timp cheltuit si mult mai mult decat o singura interview/intalnire.

Totusi sa revin la facebook pentru ca asta era tema pusa in discutie cand acel jurnalist si-a exprimat opinia. Profilul de facebook e ca o prima intalnire si poate ramane doar la stadiul de prima intalnire, daca tu nu ai avut cum sa iei contactul cu acea persoana. E drept faptul ca pe langa poze, facebook-ul mai poate oferi si cateva detalii personale pe pagina de profil, dar sunt asa de vagi incat nu merita discutate. Bineinteles ca cei ce isi fac profilul public vor incerca sa scoata in evidenta lucruri ce atrag cat mai multe persoane, asa ca este aproape irelevant ce este scris pe acea pagina.

Asa ca femei, chiar va rog, faceti tot posibilul sa aratati cat mai bine intr-o limita a bunei decentei la o prima intalnire/vedere.

Culoarea nevazuta

Prolog

Bucuresti, metrou….Trist loc dupa parerea multor oameni. De cum intra oamenii in acest loc crepuscular isi pun o expresie, adica nu pun nici o expresie, nici un sentiment pe fata lor, nici macar o incercare de zambet. Toata lumea are fata de robot. Intamplarea face ca azi ma aflam in acest loc atat de degradant expresivitatii umane. Intru in gura de metrou si imediat ce cobor scarile vine trenul in statie. Intru imediat in vagon si caut cu privirea un loc sa sed (ca la varsta mea :)) ). Gasesc un loc langa o mamaica cu un copilas de vreo 4 anisori in poala si ma asez gratios langa ea. Copilul, ca si mine de altfel, nu stia ca metroul e un loc care “infloreste” in legaturi sociale. Copilasul se tinea de glume, punand mamei intrebari care mai de care, cerand cu nerabdare un raspuns de la ea. Din pacate saraca mama, stresata si probabil obosita, nu a mai suportat glumele micutului care i se pareau total inadecvate pentru un asemenea loc, l-a luat dintr-o fulgerare de cap si l-a tras cu fata spre ea, spunandu-i pe un ton plin de nervi dar totusi tacut: “Ce ai patit? De ce nu stai cuminte? Huh? Inceteaza imediat, daca nu, nu mai mergem acolo”. Copilasul a lasat capul in jos, apoi s-a agatat strans de gulerul mamei si s-a lipit de ea, si a ramas asa timp de 2 minute. Mama lui se uita in gol, de parca nici nu ii pasa ce face tancul din poala ei. Vazand ca nu se intampla nimic, copilasul se dezlipeste usor de la pieptul mamei, o trage usor de guler si ii spune pe un ton plangacios: “Mami…Mami…Imi pale lau!”. Degeaba, femeia nu schitase nici macar un gest de afectiune si se uita in continuare in gol. Copilul s-a oprit pentru un moment de tras de guler vazand ca aceasta nu ii da nici cea mai mica atentie, apoi incepe iar sa traga, vorbindu-i si mai incet dar pe acelasi ton: “Mami…Mami…Ma mai iubesti?”. Auzind acele vorbe spuse de acel copilas mi s-a rupt sufletul in doua, si parca am observat cum toata lumea din jur s-a induiosat la cuvintele copilului. Femeia si-a luat mainile si a strans copilul tare in brate, uitandu-se in continuare in gol, iar dupa ce i-a dat drumul, copilul s-a intins si a pupat-o pe obraz pe mama lui.

Culoarea nevazuta

Citind acum cateva zile poezia/scrierea (nu stiu exact ce e) “Paradoxul Zilelor Noastre” de Octavian Paler mi-am adus aminte de intamplarea de mai sus. Nu am sa spun acuma ca Octavian Paler nu are dreptate in mare masura sau ca am ceva cu el, nu, am doar impresia ca este un pic cam pesimist in scopul de a arata un anumit punct de vedere.

Opinia generala este ca traim intr-o era neagra, plina de ura, izolare si lacomie, in care oamenii sunt reci unii cu altii. Mie nu mi se pare asa. Mie mi se pare ca exista iubire peste tot. Cand merg la gara vad copii si parinti, iubite si iubiti, vechi prieteni imbratisandu-se, sarutandu-se, zambind unul altuia. Din cate stiu, cand avioanele au lovit turnurile gemene oamenii dinauntru nu au trimis mesaje de ura sau razbunare… Toate au fost mesaje de iubire.

Nu e o lume chiar asa de sumbra, parerea mea este ca exista multa frica pe lumea asta, ce ii schimba pe unii, iar pe altii nu. Probabil frica asta apare din cauza ca lucrurile nu mai sunt la fel de simple cum erau odinioara, toate domeniile fiind din ce in ce mai vaste. Parerea mea este ca acest gol in cunostinte, ce se mareste in fiecare zi, creeaza multa disperare si frustrare si ii impiedica pe multi sa fie mai toleranti. E drept ca in viata de zi cu zi, oameni care nu se cunosc, de obicei sunt reci unii cu altii, ori nu stiu sa se exprime, si din cauza stresului isi varsa ura pe alte persoane care nu merita. Unele dintre persoanele afectate se fortifica impotriva unor astfel de lovituri devenind si ei la randul lor inchisi, orgoliosi…reci. Acestia sunt oamenii schimbati de soarta, de lume, de frica, frica de a li se spune nu, frica de a fi respinsi, frica de a nu fi acceptati asa cum sunt ei.

Majoritatea oamenilor din ziua de azi sunt orgoliosi, ascund ce simt de fapt, ascund durerea, chiar si frica, desi frica este absolut normala in momentul in care tii la ceva, si nu ar trebui sa eziti sa o arati. Este fals mitul ca oamenii puternici nu au nici o frica. Oamenii puternici sunt aceia care au o frica, au o problema, si totusi au puterea sa o spuna.

Ce vreau sa zic e sa aratati ca va pasa, sa iertati pe cei care au gresit, si incercati sa va amintiti cand vedeti o persoana la care tineti, chit ca sunteti suparati sau nu, ca nu are nici o vina pentru ce ati patit, si incearca in felul lui/ei sa va faca fericiti.

O mica nota, de acuma inainte voi posta cate un filmulet ce mi se pare mie ca merita vazut la sfarsitul unui articol.

Mai marele bun

Nu am, de fapt nimeni nu are dreptul, de a judeca ce e cu adevarat bine, si ce e cu adevarat rau. De multe ori, cred ca vi s-a intamplat si voua, sa vi se spuna, cand ati incercat sa faceti un lucru, dupa parerea voastra inocent, bun, ca ati facut mai mult rau decat bine. Iau acum ca exemplu cazul in care dati bani saracilor, induiosati de starea in care sunt, si le oferiti un ban, ceva, o atentie. Nu va ganditi, de exemplu, ca puteti face rau prin asta. Nu ati vazut copii saraci pe strada, cerandu-va bani, iar voi vazand ca sunt micuti saracii, gandindu-va ca au o intreaga viata inainte, le-ati respectat dorinta. Tot ce reusiti, este sa ii faceti o tinta pe micuti, pentru ca acei bani nu le vor reveni niciodata lor, alti copii mai mari, tot saraci si ei, vor fi in stare sa ii bata pentru acel nimic de ban, sau daca nu, se vor duce acasa, unde parintii care i-au trimis pe bietii copii sa cerseasca, stiind ca vor scoate mai multi bani de pe seama lor, le vor lua banii in momentul doi, nepasandu-le de soarta copiilor. Daca vrei sa ajuti un om sa isi depaseasca conditia, nu e asta modul de abordare. Bine a spus cine a spus zicala, “sa nu ii dai omului peste sa manance, pentru ca asta il va ajuta doar azi. Daca chiar vrei sa il ajuti, invata-l sa pescuiasca”. Binele inseamna dedicatie, nu un gest facut din cand in cand.


Nu am sa ma reduc numai la oamenii saraci si am sa va mai dau un exemplu. Avand ocazia de a trada pe cineva, stiind ca ii veti compromite soarta (prin soarta ma refer la serviciu, cariera, libertate, chiar viata) unui prieten foarte bun, ati face-o? Daca ati prins un terorist, stiind ca daca ii veti da drumul, oamenii lui vor elibera ostatici (oameni nevinovati la o adica) i-ati da drumul? Sau vreti sa scapati de el astfel, punand capat raului? Nu inseamna ca daca refuzati sa ii dati drumul, e ca si cum ati fi omorat ostaticii cu mana voastra? Soarta lor nu statea in mainile voastre? Probabil va ganditi ca punand capat teroristului, il veti opri sa mai faca rau cuiva pe viitor, dar daca vrei sa faci un bine, trebuie sa te cobori la nivelul lui? Trebuie sa “omori” (pentru ca pana la urma decizia sta in mainile tale) oameni pentru a face ce crezi ca e mai bine pentru restul? Asa crede si teroristul, face asta pentru ca asa crede ca e mai bine pentru ai lui, nu-i asa? Revenind la exemplul cu prietenii, ati da in vileag acea persoana, stiind ca viata prietenilor vostri va fi un calvar dupa aceea? Atunci inseamna ca sunteti la fel de rau, daca nu chiar mai rau decat acea persoana, pentru ca indiferent cat rau a facut acea persoana prietenilor tai, demascandu-l pe el veti compromite, poate chiar de tot, soarta prietenilor vostri. Le veti face intr-adevar mai mult rau decat bine, la fel de rau ca persoana in cauza, numai ca voi numiti acei oameni prieteni, si faceti asta pentru “mai marele bun”. Inca o data, daca chiar vrei sa faci bine, ai rabdare, va veni un timp cand il veti putea compromite fara sa afectati persoane care nu au nici o vina.


Nu v-ati saturat sa auziti la o despartire de iubitul/iubita voastra, ca fac asta pentru ca e mai bine pentru noi, insemnand ca stie ce e mai bine pentru tine, mai bine decat stii tu. Oare? Tot ce inseamna asta, e ca partenerului ii e frica sa va acorde o sansa, iar parerea mea e ca acele persoane nu vor ajunge departe in viata, si nu vor avea niciodata ceea ce isi doresc, pana ce nu deschid ochii, pana ce nu vor incerca. Ceea ce nu stiu ei, este ca cel mai mare esec este atunci cand ai abandonat sa incerci, pentru ca atunci te-a invins viata. Viata nu o sa fie intotdeauna frumoasa, sunt si momente foarte grele. Viata va va lovi, va va lasa la pamant, dar castigator nu iese cel care a reusit sa dea una vietii inapoi, ci acela care cand o incaseaza reuseste sa se ridice, sa continue sa merga inainte, sa nu abandoneze indiferent cat de lovit este. Daca nu credeti ca asta e reteta succesului, atunci o sa stagnati. (vedeti video-ul de jos).


Sa luam exemplul partenerilor ce va zic ca fac asta pentru binele amandurora. Tot ce fac este sa va raneasca, in proces incluzandu-se si pe ei, dand cu piciorul in ce “crede” el/ea ca nu merita, dupa atata timp si sentimente depuse din partea amandurora. Daca partenerul e in stare sa zica ca relatia nu a progresat cum trebuie din cauza ca nu ati incercat voi (stiind prea bine ca ati facut tot ceea ce va sta in putere), atunci inseamna ca partenerul nu e in stare sa lupte, sa isi asume responsabilitatea, pentru ceea ce isi doreste. Daca acea persoana chiar va iubeste, atunci va fi in stare sa va accepte cu defectele voastre, pentru ca asta inseamna iubirea, iar daca va iubeste si face asta, atunci va trai cu regret mai tarziu, gandindu-se ce s-ar fi intamplat daca nu lua acea decizie, daca ar fi fost frumos dupa aceea. Nu uitati ca trebuie sa luptati ca sa va fie cum va place, sa aveti rabdare si dedicatie.

Cu zambetul pe buze

Motto:
Viata, poti doar sa o iubesti sau sa nu o mai traiesti

Ciudat lucru viata. Cand esti mic iti doresti sa fii ca ceilalti ca sa te poti antura, apoi, pe masura ce cresti, pe masura ce descoperi lumea, afli ca e okay daca esti diferit, ai ceva special si nu iti dai seama. Problema e ca pana ce afli ca a fi diferit nu e o problema capeti complexe de sine (esti prea inalt, ai, uhm, balcoanele prea mari:D, iti place sa te uiti inca la desene animate la varsta asta s.a.m.d.).

Nu v-ati pus niciodata intrebarea: "Ce as face daca m-as intalni cu mine de acum cativa ani?". Pana nu demult raspunsul meu era ca m-as bate mar pentru cat de fraier puteam fi si naivitatea de care dadeam dovada. Acuma e diferit. Cred ca versiunea mea mai tanara ar vrea sa ma bata daca m-as intalni cu ea...Totusi daca as avea ocazia sa ma intalnesc m-as imbratisa, m-as bate usor pe spate si m-as incuraja inainte in viata chiar daca e greu pentru ca (vorba ceea: "Nasol moment, misto coliva") daca nu faceam chestiile care le faceam, daca nu eram asa atunci nu mai ajungeam in locul care sunt acuma.

Viata e o surpriza, si parerea mea e ca asa ar si trebui sa fie, nu o concep altfel. E important sa o traiesti din plin mai ales la varste fragede cand totul pare posibil. De fapt cu asta se asociaza tineretea, totul pare asa frumos incat crezi ca nu se va sfarsi niciodata, in secret crezi ca esti singura persoana de pe pamant care va reusi sa traiasca vesnic.

Nu cred ca cineva ar vrea ca viata sa fie ca un contract. Te duci la Sf Petru, la Dumnezeu, in fine si faci un contract: "Iti dam atatia ani de trait daca esti cam asa de bun, dupa care pa pa viata". Cat de trist ar fi sa stii ziua in care mori? S-ar duce toata surpriza vietii, ti s-ar duce tot cheful de a trai.

Un studiu a fost facut la un esantion de 1000 de persoane si au fost intrebate daca ar vrea sa stie in avans ziua in care vor muri. 96% au zis nu. Restul de 4% au zis ca ar fi eliberator sa stie ziua. Eu cred ca nu stiu ce spun, pentru ca oricum nu ar avea cum sa stie. Dar daca s-ar putea, daca ar veni doctorul in momentul in care ar suferi de o boala grava, si le-ar zice ca poimaine au sa moara ar fi infricosati.

Nu vroiam sa ajung chiar asa de departe, dar m-am lasat purtat de val...Revenind la oile noastre, cica exista o stiinta in pozitia in care adormim. Uitandu-ma la mine, am observat ca de obicei cand is fericit, adorm cu fata in sus, cu mainile deasupra capului, cand sunt obosit, adorm in cele mai ciudate pozitii, cand sunt trist si emo, atunci adorm lipit de perete, ghemuit si infofolit, cand mi-e dor de cineva, adorm cu perna stransa in brate la piept, cand sunt foarte linistit, atunci adorm pe burta, iar cand dorm cu cineva iubit, adorm cu ea in brate, sau foarte aproape de ea (in caz de e prea cald, sau alte motive), privind-o.

Voi cum adormiti?

Relatiile...

Din experienta mea m-am gandit sa alcatuiesc un mic ghid pentru cei neinzestrati (din puctul de vedere al unui baiat), care au avut mult ghinion in relatii.

Etapa 1: cautarea fetelor. Nu stiu ce fel de fete cautati voi deobicei. Noua baietilor ne plac de obicei fetele frumoase, cu cat mai frumoase, cu atat mai bine. Nu stiu ce considerati voi fetelor ca fiind o fata frumosa dar important e sa aiba forme (ca sa avem la ce ne uitam sau ce sa apucam :D) si sa fie zambareata (foarte important). Ce NU vrem? NU vrem fete cu tencuiala pe fata, daca va fardati, faceti asta in cantitati umane si nu in fiecare zi. E penibil sa te trezesti dimineata langa o fata caruia i s-a dus rimelu si fardurile sau care se scoala ca arsa ca sa se fardeze. Noi baietii apreciem foarte mult ca aveti grija de voi insiva si va faceti cat mai frumoase pentru noi, dar nu lasati aceasta chestie sa devina o obsesie. Am vazut fete cu zecile de creme anti-rid, pentru corp, fata, sub-ochi si asa mai departe. Inteleg ca vreti sa aratati bine dar nu fiti dependente de ele, ca pana la urma va vom prinde si fara toate aceste "imbunatatiri" si o sa vedem cat de frumoase sunteti (de fapt, nu sunteti). Ce ne mai plac? Bineinteles, ne plac fetele slabe, dar nu anorexice, adica nu vrem sa traiti numai din aer si salate.

Totusi pe cat de frumoasa ar fi o fata frumusetea nu e tot, vorba unei foste colege de clasa "Cum sa [metoda de... uhm... slabit:D] o proasta?". Si avea cat de cat dreptate. Noua baietilor ne plac fetele frumoase, le agatam, le ducem pe unde le ducem, facem ce facem cu ele dar urmatoarea zi cand te vezi cu ea te intrebi daca totusi ai si ceva de vorbit cu ea, daca se pricepe la ceva totusi, adica noi baietii cand ne uitam dupa fete pe strada avem cel mult o fantezie cu ea, (sau mai multe :-" ) atat. De obicei cuplurile cele mai bune sunt facute din cei care au cam aceeasi frumusete, acelasi nivel de cultura, interese, fara a excela in unul din ele (repet, de obicei). Deci cel mai probabil loc de a gasi pe cineva pe gustul tau e chiar in anturaj.

Etapa 2: agatatul. Am o veste proasta: nu exista replici universale cu care poti agata pe cineva, totusi pueti lua niste notite: nu trebuie sa fii momaie la agatat o fata, in primul rand baiatul trebuie sa se fie obiectul atractiei, fata de obicei are grija de ea si este. Ce vreau sa spun e ai grija de tine, schimba tricoul in fiecare zi, parfumeaza-te, aranjeaza-ti parul, spala-te (cel mai important, chiar si daca nu agati pe cineva) si taie-ti unghiile. Orice faci, fa cu curaj, ce e important la aceste gesturi e sa fii tu insusti! Daca va potriviti te va place pentru cine esti, nu pretinde ca esti altcineva. Baieti, credeti-ma, fata vrea sa va cunoasca, numai ca nu totul deodata (sper ca ati inteles ce vreau sa spun). Totusi nu le acordati tratament special, fiti prezent, atent, aratatile ca va face placere sa fiti in preajma lor si atat.

Un alt indiciu importan este nu te da la o singura fata odata. E ca si cum ai risca totul pe o singura carte, nu se stie daca va fi castigatoare. Dupa ce ati facut alegerea si ati gasit fata potrivita puteti sa va raciti fata de celelalte (sper ca nu se intelege altceva).

Etapa 3: mentinerea unei relatii. Comunicarea este un lucru esential intr-o relatie, incercati sa vorbiti ce va deranjeaza intotdeauna, daca pastrati secrete intr-o buna zi se vor putea intoarce impotriva voastra, credeti-ma. Cand veti vrea sa explicati un lucru va deveni implauzibil, iar de aici totul se duce de rapa.

Nu dominati, iubirea nu e posesiva, nu va ingainfati si renuntati putin la orgoliu. Cum ar fi daca ai juca un joc de leapsa si tot timpul tu ai fi cel care fugareste pe ceilalti? Nu ti-ar place. Totul trebuie sa fie ca un joc, ba unul ba altul (a nu se intelege ca iubirea e o joaca). Asta implica totusi si ceva mai trist, niciodata nu trebuie sa acordati satisfactie maxima partenerului, se pierde misterul, farmecul relatiei.

Stiu ca fetele de obicei va zic ca prefera tipii romantici (mint cu nerusinare de fapt ;)) ), nu e chiar asa, le plac mai mult aia nemernici. Romantismul e mai mult pentru filme si fantezii. Cand fata ajunge la baiat undeva in capul ei se cam pierde ideea de romatism. Va recomand insa sa fiti spontan. Sentimentul nu e ceva gandit. Nu poti sa zici ca iubesti o fata pentru ca nu stiu ce. Deja cand ai motive logice, argumente pentru care iubesti pe cineva nu se mai numeste iubire. Nu va ganditi gesturile niciodata (aproape niciodata, in limita unei decente :D). In primul rand ca o relatie sa merga partenerii trebuie sa isi acorde incredere. Stiu, poate vi sa mai intamplat sa fiti inselati, credeti-ma, veti afla pana la urma, dar daca nu va accordati incredere unul altuia, daca nu renuntati la gelozie, daca nu vorbiti deschis unul altuia nu o sa mearga.

Daca chiar vreti sa fie o relatie frumoasa, sa nu va plictisiti nu va ganditi la metode cum sa o piperati, devine artificial. Fiti spontani, nimic nu le place fetelor mai mult decat un sarut pe neasteptate. Poate iesiti afara intr-o zi si vedeti un om care picteaza cupluri sau un loc interzis in care te-ai putea urca si ai avea o privelsite minunata sau pusti cu apa de inchiriat sau nu stiu, ceva care cum ai vazut ti-a placut instant. Nu mai stati pe ganduri, faceti acel lucru, chestiile astea pipereaza cu adevarat relatia.
Ultima si cea mai importanta chestie e sa nu lasati pe nimeni sa intervina in relatia voastra. Nimeni nu trebuie sa va zica ce sa faceti sau cum ar trebui sa procedati. In cel mai bun caz cineva va poate da sfaturi daca aveti o problema dar atat, nimic mai mult

Etapa 4: reimpacarea. E complicat, atat de complicat incat va zic sa luati o cafea si o briosa eventual, si sa va uitati la Badea sa intelegeti:

Decurs

Am revenit, si am inceput iar sa fac pe filozoful si sa ma bantuie cea mai mare problema: viata. De fapt nu o pot numi problema, nici o pot numi dar...pur si simplu mi-a fost data, nu am cerut-o, nu mi-a explicat nimeni regulile sau ce sa fac cu ea. Pur si simplu a aparut, exista. Deduc de aici ca e normal sa imi pun niste intrebari despre ea.

Cu ce se mananca viata asta (ca sa nu am indigestie)? Unii oameni, pardon, multa lume, printre care si parintii mei mi-au spus ca cea mai mare satisfactie in viata asta o gasesti in munca. Nu numai asta dar parintii mei au facut din asta aproape un scop in viata. (trist bre :( ). Bineinteles, eu, Gica Contra, nu sunt de acord. Eu cred ca muncid la ce ceva ce chiar iti place iti da cea mai mare eliberare, cand muncesti uiti de tine, uiti de frustrari, uiti de lume. Problema e ca uiti de prea multe (uiti sa te si speli ;)) ), trece pe langa tine toata existenta. Sa va dau un exemplu dintre multiplele ce imi vin in gand acum. Poate multi nu il considerati relevant sau poate chiar ca nefiind un exemplu deloc. Eu cred in schimb cel mai bun, si exprima cel mai bine ce am de zis.

Nu cu multi ani in urma am descoperit World of Warcraft (periculos joc, nu va apucati de el), iar minunata firma Blizzard oferea o luna de joc gratis. Fiind vacanta si eu un mare pierdevara, eu si cu firma Blizzard ne-am indragostit dintr-o privire. Pe zi ce trecea doream sa fac un level si mai mare incercam sa adun itemuri din ce in ce mai bune, din ce in ce mai multi bani, si eram mandru de mine. "Prietenii" care i-am facut in joc ma apreciau si erau chiar bucurosi sa aiba un membru cu asa de multa dedicatie langa ei. Zile treceau. Stateam in fata caculatorului cu o sticla mare de Coca-Cola langa mine, uitam sa mananc, uitam de parinti, uitam de prieteni, eram in lumea jocului. Stateam de dimineata pana seara pe un scaun hipnotizat de satisfactia pe care mi-o aducea jocul si febra musculara la degete, pana cand mama tipa la mine zicandu-mi ca imi distrug viata (a avut si ea dreptate de data asta, nah, >:P).

O luna mai incolo, sculandu-ma de dimineata si urmandu-mi vechea rutina, aprind calculatorul si, stupoare, contul a expirat. Cred ca fata mea de milioane pe care am facut-o in momentul acela explica dezamagirea si uimirea mea profunda. In lipsa de idei m-am dus spre frigider sa gasesc niste mancare comestibila (nu de altceva dar ma saturasem de capacul pixului pe care tot il rodeam). Asteptand sa se incalzeasca mancarea mi-am luat mobilul si am mai golit memoria mesajelor pentru ca saracul telefon nu mai putea inghiti nici unul. In cateva minute telefonul meu incepuse sa faca ca toti dracii. Prietenii mei dragi, plini de disperare, ajunsesera la cele mai scumpe si frmuoase cuvinte. Incepusera sa isi bage toate mebrele pe unde apucau, sa-mi cunoasca mai bine rudele, sa aiba tot felul de fantezii cu mine in cazul in care nu ieseam afara.

Evident ca, dupa ce stomacul meu a inceput sa ghioraie in semn de apreciere ca l-am bagat in seama, multumidu-mi ca nu trebuia sa mai manance plastic cu Cola, am iesit pe usa afara. Iesind afara dupa o luna eram stupefiat de ce vedeam. "Wow, soare! Moama, ce verde e iarba, esti nebun? Uite un caine adevarat! Uite un om!!!". Ziceai ca am venit de pe Luna.

Bineinteles ca puteam sad au exemple si de proiecte (nu de un joc cum am dat exemplu mai sus) pe care le-am facut si am stat aproape o saptamana in fata lui, imbunataindu-l in fiecare zi, dar niciodata nu mi s-a intamplat sa stau o luna total detasat de lume.

Deci ce vreau sa zic prin exemplu de mai sus? In primul rand nu va apucati de World of Warcraft. In al doilea rand nu va pierdeti viata intr-o rutina, nu fiti inchisi la minte. Inteleg ca trebuie sa muncim dar nu faceti din asta un scop in viata. Mai trageti si voi chiulul din cand in cand, facti so voi altceva ce v-ar place sau v-ati dori.

Sper ca articolul asta va convins. Daca nu, atunci sper ca poza sa va convinga :D

6 minute

Imi cer scuze pentru publicarea acestui articol asa de tarziu, dar in ultimul timp m-a lovit o lene acuta:D

E seara acum, nu mai e mult pana la Craciun, is acasa, si nu m-am simtit niciodata mai bine aici. E caldura, e mancare, e liniste...si sunt singur. Ma duc la calculator si dau drumul la o melodie veche ce am ascultat-o o vara intreaga. Intind mana spre pachetul de tigari aromate si imediat mi-o pun in gura si mi-o aprind fara sa pierd vreo rasuflare. Trag primul fum delicios din ea si il tin in mine, sa simt cum imi ard plamanii, apoi il dau afara.

Penibil am mai ajuns, nu pot suporta gustul mortii asa ca il invalui intr-o aroma, sa para totul mai frumos. Totusi pana la sfarsit mai e destul iar eu nu pot sa ma opresc sa nu ma gandesc la ziua de maine. Parca ma vad trezindu-ma dis de dimineata, mergand teleghidat pana la baie, stropindu-ma cu apa rece pe fata apoi uitandu-ma la fata mea molesita, plina de cicatrici si riduri ce timpul mi le-a lasat si de barba ce proeminent imi creste, facandu-ma de 40 de ani parca. Acest chestie ma dezamageste in fiecare dimineata, iar daca dimineata is grabit cu alte treburi si nu ma uit in oglinda, ma gandesc la acel moment...

Nu mai pot fi multumit de mine insumi orice as face. Parca de la un anumit moment incolo viata mea a continuat, fara mine, fara sa fiu eu cel care a facut actiunile. Eu am ramas undeva, ascuns, martor la tot ceea ce se intampla. Problema si mai grava e ca nu numai dimineata ma trezesc cu sentimentul asta. Simt un gol aproape tot timpul...

Deseori mi se intampla sa ma trezesc in camera de camin, brusc si transpirat dupa o noapte de chefuit, cu prea multi neuroni constienti, blestemandu-mi zilele, realizand ce am facut cand am combinat "fericire cu Cola" pentru a schimba filmul.

Totusi unde duce viata asta? Am aflat recent despre un mit, al "Eternei reintoarceri". Ceea ce zice este ca de fapt numarul de atomi in lumea asta este finit, deci si numarul de combinatii este finit (necalculabil de noi dar finit). Drept urmare viata care o traiesc acuma probabil a mai fost traita de n ori si probabil va mai fi traita de n ori, aceleasi ganduri, aceleasi suferinte probabil le-am mai avut in alte vieti si probabil le voi mai avea, o nesfarsita tortura, din nou, din nou si din nou...

Acuma realizez ca tigara a ajuns la filtru iar melodia ce o ascultam se sfarseste. Toate astea au fost 6 minute din viata mea.