Din timp in timp mai am ocazia sa vorbesc cu un om, foarte mare om. De fiecare data cand apuc sa discut cu el ma simt ca un copil, cuvintele spuse de el sunt sfinte, inargumentabile si de nedeplasat. Toata filozofia mea atent gandita, toate vorbele mele inteligente mi se par o plimbare in parc pe langa ce are acest om de spus. Nu am sa mentionez numele acestui extraordinar om pentru ca el nu isi bate capul cu astfel de prostii iar la cat de apreciat e, acest articol e un nimic.
Acest om e mai ceva ca un foarte bun prieten, mai ceva decat un profesor in adevaratul sens al cuvantului si mai ceva decat un parinte apropiat pentru mine si de fiecare data cand il vad in ce stadiu traieste mi se rupe inima...daca ar muri cred ca as plange pentru el mai mult decat orice alta persoana din viata mea. El este mai presus decat orice prieten pe care il am pentru ca imi este si dusman in acelasi timp. El este mai presus decat orice alt profesor pentru ca preda despre viata. El este mai presus decat orice alt parinte pentru ca ma intelege cel mai bine. Sincer nici nu cred ca il merit, nu ma consider destul de vrednic sa vorbesc cu el. Acestui om ii datorez cele mai mari realizari din viata mea, el este mentorul meu, desi nu are nici un talent pe care l-am dobandit de pe urma lui, de fapt nici un talent aparent decat o foarte mare calitate: asculta si critica. Asta este reteta mentorului ideal. Cand acest om incepe sa ma critice, sa zica cine sunt eu de fapt, dupa parerea lui, observ ca vede adevarata mea persoana mai bine decat o pot vedea eu, ma cunoaste mai bine decat ma cunosc eu pe mine insumi.
De fiecare data acest om a fost impotriva mea, desi rezultatele mele si cei din jurul meu incercau sa imi dovedeasca contrariul, pentru el eram ultima taratura. Permanent ma critica pentru ca vedea in mine un imens potential, incerca sa imi dea suturi in fund ca sa nu mai fiu asa de aerian, precum is si acuma de altfel: total nelucid, cu un caracter slab, nehotarat si foarte superficial de altfel.
Totusi sunt mai multe motive pentru care il plac pe acest om asa de mult. De fiecare data a stiut ce simt, prin ce trec, spre totala mea surprindere, a stiut cum sa ma ia si ce sa imi zica, a stiut cand sa traga de mine si cand sa ma lase in pace, a stiut cand sa ma critice, cum sa puna punctul pe "i", si cand sa ma laude, si ma lauda in momentele in care ma asteptam cel mai putin. Iar laudele spuse de el le apreciez cel mai mult. Chiar daca este nervos cu mine si ne certam este o placere sa il ascult, pentru ca stiu ca are 100% dreptate. Insusi el mi-a zis: daca un om incepe sa te injure si sa te critice atunci toarna-i benzina pe foc, fa-l sa-ti zica tot, toate motivele pentru care te dispretuieste, ca daca nu, va-ti certat degeaba, nu vei fi in stare sa iti repari toate greselile, fineturile, si sa ti le asumi daca nu stii care sunt acelea.
Adevarul e ca fara acest om nu as fi persoana care sunt acuma. Fara el probabil perspectiva mea ar fi fost cu 180° diferita, si pentru asta ii multumesc enorm si ii doresc ce-i mai bun pe lumea asta.