Perfectiunea

Traim in cea mai buna lume posibila. De ce cred asta? Sa va explic: Dumnezeu este o fiinta perfecta (fiinta in sensul de esenta pentru cei care au sarit deja cu gura pe mine). Eh, acest Dumnezeu, fiind el perfect acolo, nu are aspiratii, pentru ca nu are neajunsuri sau lucruri pe care si le doreste, pentru ca e perfect. Logic, nu? Eh, imaginati-va acum: Dumnezeu, stand el acolo (unde sta el de obicei adica :)) ) i-au trecut prin cap toate ideile posibile de a crea lumea, o droaie de planuri. Bineinteles, el a ales numai unul, Dumnezeu fiind, atotputernic, atotstiutor, perfectiunea insasi, intruchiparea binelui, l-a ales pe cel mai bun, din iubire. Deci si lumea creata de el, adica asta in care traim, e cea mai buna posibila...greu de crezut nu?
Probabil ca gandurile astea iti trec prin cap acuma: Daca lumea asta e cea mai buna posibila cum de nu exista nici un lucru perfect sau cum se face ca intalnim rele la tot pasul? Tu zici ca lumea asta e cea mai buna, ca e creata din iubire pentru noi? Pe cine incerci sa aburesti :))?
Pai, gandeste-te la o melodie geniala, o opera de arta. Daca iei si auzi un anumit sunet, o anumita nota din melodie s-ar putea sa sune nasol, chiar infricosator. Sau ganditi-va la o pictura nepretuita. Daca va uitati indeapropae la ea s-ar putea sa vedeti tot felu de culori urate combinate total aiurea, intr-un mod dezgustator. Dar cand te uiti de departe la pictura pare o capodopera. Observi cum acele culori care le-ai vazut de aproape, ce pareau a fi un haos, de la departare au o logica, se integreaza intr-un tot unitar ce fac pictura geniala. Eh, la fel e si cu raul din lume. Daca vezi numai acest gestul urat, individual, da e dezgustator, dar el este integrat intr-o opera mult mai mare, geniala la randul ei, lumea in care traim.

In ceea ce priveste faptul ca nu exista nici un lucru perfect pe lumea asta. Chiar trebuie sa existe? Daca lucrurile ar fi perfecte atunci toate lucrurile ar fi monotone. Nu ar exista mai bine, nu ar exista competitie, de fapt am fi toti la fel. Ai mai rade la fel de mult daca nu ar mai exista prostie pe lumea asta sau prosti care sa o faca? Viata ar fi mult mai sumbra fara ras.

Reiau ideea din primul articol. Ti-a trecut vreodata prin minte o idee de perfectiune? De exemplu baiatul/fata visurlor tale sau un obiect: o masina, gadget, ceva, in fine, si sa tot adaugi calitati pana cand iti dai seama ca intra in contradictie cu alte chestii, pana cand lucrul pe care ti-l doresti nu mai e material sau pana cand iti dai seama ca persoana pe care ti-o doresti nu poate fi om?

Oare ce vrei este de ce ai nevoie de fapt? Daca persoana aceea e perfecta cum poti sa o iubesti? Iubirea nu inseamna perfectiune, ci atasarea de un lucru imperfect, sa iti placa asa cum este el cu bune cu rele, sa nu iti doresti sa ii schimbi acele imperfectiuni pentru ca in alea consta farmecul, misterul, dragostea, atasarea.

Cand oamenii isi cauta fiinta iubita ei zic ca isi cauta jumatatea, nu fiinta perfecta. Fiinta perfecta e un tot in sine insusi, pe cand tu, muritor de rand, esti imperfect, si cauti pe cineva sa iti compenseze neajunsurile, astfel incat imperfectiunile tale sa fie facute pentru ea. Cauti pe cineva care sa te completeze, de asta se numeste jumatate.