De mult nu mai simt caldura unei imbratisari si de mult nu ma mai descarc cand ma imbratiseaza cineva. De mult nu mai simt pasiunea unui sarut sau sentimentul unei persoane pentru mine. De mult nu mai simt, totul e doar fizic acum. Am incercat sa ma mint, sa ma prefac ca totul e bine, ca daca ma comport ca atare o sa treaca. Nu s-a intamplat. Pe masura ce timpul a trecut am simtit din ce in ce mai putin. Am tanjit pentru orice fel de sentiment, fie el si dureros, numai sa simt ceva. De fiecare data cand ma durea eram fericit ca puteam simti iar. Dar pe masura ce a trecut timpul aceste momente in care simteam au devenit din ce in ce mai rare, din ce in ce mai scurte, din ce in ce mai fade.
Inainte nu imi pasa de ce cred altii despre mine, ci numai ce cred eu despre mine si cat de bine reusesc sa ma inteleg. Acuma nu mai reusesc. Nu imi mai pasa nici de ce cred eu despre mine pentru ca nu ma stiu. De fiecare data cand mi se intampla ceva rau ziceam ca o sa treaca, tot raul inspre bine, nu? Imi spuneam ca functionez dupa o regula, ca undeva in mine am un mecanism de autoaparare. Cand simteam o durere prea mare, prea mare ca eu sa o pot suporta mecanismul se declansa si nu mai simteam nimic pentru un timp. Dar cu timpul sentimentele ce le simteam dupa atatea declansari ale mecanismului erau doar o umbra a ce simteam eu candva. Nu mai era la fel de intens. Mi-am zis ca trebuie sa fie un lucru, o persoana pe lumea asta care sa ma faca sa simt la fel de intens, sau macar sa simt iar ceva. Trebuie!...trebuie?...Si credeam ca am gasit-o, pe masura ce timpul trecea incepeam sa simt iar cate oleaca, pe zi ce trecea simteam mai mult pana cand...s-a dus. Si lucrurile nu au mai fost la fel si probabil nu vor mai fi.
Din nou totul a devenit rece, nu am mai simtit aproape nimic. Eu, obisnuit cu mecanismul de autoaparare am crezut ca va trece. Ca voi simti din nou, doar trebuie sa gasesc iar ceva de care sa ma pot atasa. Mi-am zis ca va fi mai bine de data asta pentru ca am invatat din greseli. Am incercat sa ma atasez iar, am incercat din rasputeri sa invii ceva. Degeaba, nimic.
Totul e rece acum. Nu mai simt. Nu mai inteleg. Nu mai vreau!...nu mai vreau...
Daca eu nu ma inteleg pe mine, cum ai vrea sa te inteleg pe tine? Totul e un haos. Nu e, si nici nu a fost vreodata nici o regula. M-am inselat. Is prea complex sa ma inteleg pe mine insumi. Penibil. Nu am si nici nu am avut control vreodata asupra mea sau asupra destinului meu. Cateodata fac lucruri sau zic lucruri fara sa vreau, stiind ca am sa le regret, stiind consecintele ce vor urma. De foarte multe ori zic nu cand de fapt as vrea sa zic da...nimeni nu isi da seama...dar nu va condamn. Daca eu nu ma inteleg pe mine cine m-ar putea intelege? Ma intreb oare daca nu sufar de vreo boala mentala.
Eu nu imi controlez propia viata si ma mint ca nu-i asa. Iar mintindu-ma pe mine va mint pe toti. Toti imi zic sa am incredere in mine si voi reusi, nu am. Nu pot trai intr-o minciuna. Nu pot trai cu mine stiind acest lucru si nu vreau sa se apropie nimeni de mine pentru ca nu stiu de ce is in stare. Nu va bateti capul cu mine pentru ca nu veti intelege nimic. Lasati-ma sa fiu, lasati-ma sa imi duc crucea.
Urma - Inner demon
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu